Se schimbă legea pentru acești români, în bine: dacă vii din străinătate, trebuie să știi asta
În ultimii ani, în România, s-au făcut progrese importante când vine vorba de scăderea nivelului de birocrație, a deplasărilor pe la instituțiilor statului și nu numai. Din acel efort de debirocratizare, face parte și un nou proiect legislativ.
Cetățenii români din diaspora, mai ales cei care vin din Uniunea Europeană, ar trebui să aibă un trai mai simplu în următoarea perioadă, când vine vorba de schimbarea și transcrierea actelor. În acest scop, pentru finalizarea unui efort legislativ, au început consultările dintre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției. Ideea de bază este modificarea legislației pentru a simplifica, debirocratiza și facilita o serie de proceduri.
Ce se întâmplă cu actele românilor care vin înapoi în România
Printre măsurile avute în vedere de către viitorul proiect, se numără simplificarea procedurilor pentru emiterea pașapoartelor, eliminarea obligației transcrierii actelor de stare civilă eliberate în UE, alocarea CNP pe baza certificatului de naștere din UE, solicitarea de cazier judiciar online sau cu o singură vizită la consulat. În condiții ideale, ministrul de Externe a atras atenția și asupra posibilității reînnoirii pașapoartelor pentru românii din străinătate și expedierea lor la adresa de peste graniță.
”Măsuri de debirocratizare s-au luat pentru simplificarea procedurilor de programare, pentru optimizarea fluxurilor, în așa fel încât, de exemplu, dacă legislația permite, să se facă o singură vizită la consulat. S-a prelungit programul de lucru cu publicul, s-au trimis documente prin corespondentă și extindem acest serviciu. Cel mai bine ar fi dacă am putea sa transmitem direct din țară cetățenilor români din străinătate documentele pe care le obțin, de exemplu pașapoartele”, a arătat ministrul Aurescu.
Un astfel de efort de simplificare și debirocratizare nu se poate însă lua peste noapte și implică modificarea mai multor acte normative, în colaborare cu Ministerul de Interne și Ministerul Justiției. Practic, este vorba de cel puțin cinci modificări importante, conform profit.ro:
- Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, pentru a putea eficientiza procedura de preluare și procesare a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie și cărților de identitate electronice, precum și normele metodologice de aplicare a acestei legi, de asemenea;
- Legea privind actele de stare civilă, pentru a elimina obligativitatea transcrierii actelor de stare civilă eliberate în statele membre ale Uniunii Europene în vederea eliberării de documente de călătorie;
- Ordonanța de Urgență privind evidența domiciliilor, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români pentru a putea permite alocarea codului numeric personal în baza unui certificat de naștere emis de autoritățile din statul membru al UE unde se află cetățeanul român;
- Modificarea Legii privind cazierul judiciar, pentru a putea permite ca cetățenii români să aplice electronic pentru emiterea cazierului judiciar.
- Modificări ale Legii privind cetățenia română, pentru a putea simplifica procesul de depunere a dosarelor pentru redobândirea cetățeniei române, și respectiv pentru depunerea jurământului de credință.